tatiana:

Viata este dominata de doua instincte. Instinctul de conservare a vietii,in care scopul este acela de a acumula bunuri necesare desfasurarii vietii si  instinctul care guverneaza viata, acela de perpetuare a speciei, de a da nastere la descendenti care sa continuie firul vietii.
In ideea instinctului de conservare este un scop imediat , acela prin care se creeaza bunuri si satisfactii zilnice si unul mai indepartat, care conduce la acumularea de bunuri , la stocarea de rezerve.Dar firul vietii se intrerupe la un moment dat , uneori atunci cand nici nu te astepti si atunci vine intrebarea logica: pentru ce a trebuit sa agonisesti atatea bunuri caci plecand din aceasta lume nu vei lua nimic cu tine.
In cazul instinctului de perpetuare a speciei teoria privind finalitatea interna a naturii  presupune ca natura , ca si oamenii, prefera sa se intample un lucru si nu altul, dupa cum fiecare dintre noi doreste succesul propriei familii mai mult decat al alteia straine. Fiecare dintre noi se gandeste cum sa-si canalizeze energiile acumulate, fara a deranja semenii sai, sa lucreze pentru el, sa-si mentina sanatatea si sa acumuleze bunuri necesare existentei dar care sunt mijloacele ce servesc la realizarea acestor scopuri finale?

In general scopurile noastre imediate urmaresc un folos nemijlocit care de cele mai multe ori constituie o placere , o bucurie, o satisfactie dar scopul indepartat? Ce asteptam de fapt de la viata? Toate aceste scopuri finale variabile de la individ la individ, constient sau inconstient, constau in obtinerea bunavointei celor din jurul nostru.Strangerea si acumularea sunt manifestari ale egoismului.
Directia vietii este data deci de instincte si sentimente iar pentru realizarile ce le dorim ne folosim de straduinte constiente sau suntem condusi de instincte inconstiente. Dintre straduintele constiente fac parte invocarea unor forte superioare , Dumnezeu de exemplu.Tot dintre straduintele constiente este obtinerea puterii, puterea de dragul puterii, admiratia maselor , faima, securitatea pentru realizarea careia se urmareste acapararea puterii.O alta straduinta constienta este aceea de a face bucurie altora, iubirea de oameni dezinteresata, grija pentru copii, bunavointa fata de prieteni si animale. Exista si oameni la care toate aceste motivatii lipsesc, care urmaresc in viata numai sa-si satisfaca pentru el bucurii, indiferent prin ce mijloace. Adevaratul scop al vietii nu este nici realizarea satisfactiilor imediate si nici cele indepartate, el este dictat de destinul fiecaruia.La specia umana instinctul de perpetuare a speciei este intretinut si activat de placerea actului sexual care poate conduce in viata cotidiana la adulter, incest , violuri si chiar crime.
Desi cele doua instincte par a fi echilibrate cel al perpetuarii speciei este dominant , fiecare familie acorda atentie maxima copiilor ei si mai putin ascendentilor ei, adica parintilor, cunoscut fiind faptul ca un parinte creste zece copii dar zece copii nu pot sa-si ingrijeasca un parinte la batranete.Dar cine determina un instinct atat de puternic si de ce? Scopul vietii este subordonat instinctului.Dar ce este instinctul ?

bogdan eu:

salut. interesant pdv. atata timp cat scopul existentei omului este consumul ( de mancare, bautura, alte chestii trebuincioase sau nu), mai are rost sa sustinem o retorica legata de acest subiect? oamenii care ar trebui sa caute un scop in viata sunt prea lenesi sa schimbe canalul la tv fara sa foloseasca telecomanda………. ce scop in viata pot avea oamenii? trebuintele primare personale satisfacute la maxim, asta e scopul existentei omului. nu mai inclina nimeni spre spiritual. pa de alta parte, e de inteles. filosofia este pentru cei grasi, ca sa citez un cunoscut autohton ganditor. daca printr-o minune ne-ar disparea darul vorbirii, nu am fi mai departe de o turma care paste si care, din cand in cand, ne mai atacam si ne mancam si intre noi.

     astept cu interes si alte articole.

ciprian:

Ce sa zic,in mare camai dreptate.Idea de baza este ca ar trebui sa ne gasim ceva,fiecare sa-si gaseasca dupa caracterul si putinta sa ce-i face placere.N-am atatea argumente sa te contrazic pentru ca in mare sunt de acord cu tine.”Scopul scuza mijlacele”,asa ca fiecare trebuie sa-si gaseasca mudul lui de asi satisface dorintele si tot de el depinde ce poate realiza pentru a se simti implinit.
Frumos,chiar mia placut.

cristina:

viata e o goana in cautarea fericirii…nu stiu lucrul asta ,ci il simt….nu am depistat exact care sunt “punctele” pe care trebuie sa le ating pentru a ma declara fericita…dar progresez  in directia aceasta…Pana ma voi lamuri eu care sunt lucrurile de care depinde fericirea mea…imi dedic timpul si energia pentru a-i face pe cei din jurul meu fericiti….pentru ca sentimentul de a-l face pe cel de langa tine fericit il cunosc….scopul vietii este de a te testa….de a-ti testa puterea  de a lupta pentru a-ti indeplini simplele indatoriri de pamantean…si mai mult de atat…pentru a-ti indeplini visele,indiferent de natura lor…adik de a atinge fericirea…nu?:-??

aylin:

Scopul vietii …depinde de ceea ce isi doreste fiecare om in parte … pt mine de exemplu … sa iubesc sa ma simt iubita, sa ma bucur de fiecare clipa care imi aduce zambetul pe fata , sa fac ceea ce ma face fericita chiar daca unora li se pare imoral sau exagera, sau ca nu ar fi momentul potrivit. Sa  traiesc clipa, sa pot face exact ce simt,sa nu imi fie ingradita nici o dorinta, sa pot sa plang, sa rad …

Anathaema:

Scopul vietii este acela de a trai-o. Oricum, in orice fel si in fiece secunda pe masura posibilitatilor fiecaruia. Posibilitati materiale, rationale, inter-umane samd.
Orice ar face acest individ pe pamant, sunt sigur ca atunci cand isi va fi trait viata, iar scopul se va fi apropiat de final, fericirea este cea care cu adevarat se transmite mai departe urmasilor nostri. Iar ei transmit urmasilor urmasilor nostri.
Amin.